Multora dintre noi ne mai rasuna inca in urechi vacarmul campaniei, desi fusesem relativ bine antrenati de agitatia care a cuprins brusc scena politica imediat dupa alegerile din 2004.
Dupa cinci ani, putem spune ca ne-am obisnuit. Acest lucru este reliefat de catre cei 58 la suta dintre romanii care au mers la vot. Insa, votul n-a fost pentru un candidat, ci impotriva celuilalt.
Concluzionam, a nu stiu cata oara, ca romanii sunt obligati sa aleaga raul cel mai mic. Ca de obicei, binele n-are ce cauta aici, el fiind perceput ca o antiteza a politicii. Din pacate, niciodata nu a fost altfel.
Un bine tot ni s-a intamplat, totusi: s-a incheiat! Am scapat de alegeri, de afise, de propaganda ieftina si de galagia stridenta care ne-a invadat viata oriunde am fi incercat sa ne ascundem: acasa, pe strada, la serviciu, pe internet etc.
Cu toate acestea, insa, suntem doar intr-o mica pauza. Am putea sa ne uitam la ultimul act al acestui teatru, care ne-a tinut in priza in ultimii cinci ani, in incercarea de a afla ce ne va aduce urmatorul act. Cu ce ne-am ales din 2004 incoace? Romania abia intrase in NATO, salariul mediu brut era (daca bine imi aduc aminte) circa opt milioane de lei, iar creditul cu buletinul facea furori.
Acum avem trei ani vechime in Uniunea Europeana, salariul mediu brut e aproape dublu, dar criza economica ne-a taiat tot avantul luat in anii trecuti.
Pe de alta parte, transparenta impusa in institutiile publice a facut – atat cat s-a putut face – vizibile mizeriile care, pana in 2004, erau greu de banuit. In definitiv, ceea ce nu stiam era ca totul s-a petrecut ca si cum nici nu s-ar fi intamplat.
Din pacate insa, toata aceasta revolutie a deconspirarilor s-a limitat doar la constatari.
Dupa cinci ani, simtul dreptatii inca nu e oficializat, iar respectul fata de noi insine figureaza la capitolul sold. Cel mai probabil este ca, majoritatea dintre noi, traim mai bine decat in 2004, dar am ramas la fel de naivi si bolnavi in mentalitate. Oare de cati ani este nevoie sa ne vindecam?